Citate din “Jurnalul needitat al Sfântului Ioan de Kronstadt” (part 2)

Am avut curiozitatea să aflu cum a trăit și ce a trăit un preot care a avut mare căutare printre enoriași  în timpul vieții și care ulterior a fost canonizat. Ce sfaturi dă? Ce trăiri a avut? Am rămas uimită să descopăr lupte comune cu a oamenilor de rând. Și atunci…m-am întrebat: ce a făcut diferența? Răspunsul a venit negreșit. Râvna. Faptul că s-a luptat până la capăt cu toate încercările și nu în ultimul rând, faptul că a dat dovadă de o sinceritate chirurgicală cu privire la propriile căderi, sinceritate fără de care nu ar fi reușit să biruie aceste lupte pe care mulți dintre noi le hrănim, le justficăm, le ascundem. O carte pe care o recomand ca exercițiu de sinceritate. Mai jos, prima parte care însumează câteva frânturi esențiale din acest jurnal.

Voi continua publicarea anumitor pasaje din jurnalul needitat al Sfântului Ioan de Kronstadt. În această parte a doua am putut observa cu câtă finețe părintele face legătura dintre gânduri și fapte iar mai apoi repercusiuni. Deși poate părea exagerat sau imposibil, starea de tulburare interioară este uneori pornită și susținută de alimentație (trupul, mintea și sufletul sunt interdependente). În alte dăți, de lipsa de conectare a omului cu sinele, cu sufletul lui, cu rugăciunea și implicit cu Dumnezeu. Trăim vremuri tulburi (dar când nu a fost așa?) iar partea frumoasă este aceea că avem la îndemână modalitățile de a ne reechilibra, de a nu ne pierde! Doar să nu uităm de ele, să le dăm șansa să lucreze în noi și de a persevera.

Nu degeaba copiii devin agitați după ce li se dă să mănânce sau să bea ceva dulce. Nu degeaba se spune să te ferești de omul fără frică de Dumnezeu. Nu degeaba întâlnim preoți, călugări, maici, care prin simpla prezență, ne aduc o pace sufletească pe care nu o putem explica dar suntem conștienți că ea există. Ce fac oamenii aceștia pentru a putea fi nu doar ei înșiși echilibrați dar pentru a da și altora din pacea lor? Mai jos, momente, concluzii, gânduri, exemple de smerenie și lupte ale unui astfel de om. Poate vom reuși să luăm aminte.

  1. Precum el însuși mărturisea, avea de înfruntat uneori stări de apăsare sufletească, în urma retragerii Harului dumnezeiesc, dar în acele momente nu slăbea cu duhul, ci continua să rămână în trezvie și rugăciune: “Tu, Doamne, m-ai părăsit pentru păcatele mele, eu însă nu mă voi depărta de Tine, ci mereu Te voi implora să mă miluiești”.

 

  1. În predici, discuții și jurnale Părintele amintea adesea că păcatul și fărădelegile îl chinuie și-l istovesc pe om, îi aduc tristețe, mustrări de conștiință; pe când slobozirea de patimi înveselește inima și întinerește întregul trup. Aceste mărturisiri izvorau din propria experiență, ca a unuia ce s-a luptat neîncetat cu firea căzută.

Părintelui îi făcea plăcere să vorbească despre sălașul inimii, pe care îl căuta mereu și-I cerea Domnului să-l ajute să-l afle. După părerea lui, sălașul inimii este o stare a duhului, aceea în care nu te apasă nici tristețea, nici plistiseala, nici frica și nici o altă patimă, iar inima se deschide perceperii darurilor duhovnicești și se umple de ele. Îi este potrivnică împovărarea sufletului – odraslă a toată răutatea – care îndepărtează de la noi Harul dumnezeiesc.

Părintele preamărea simplitatea, subliniind că Însuși Dumnezeu este o Ființă simplă. Credința, hărnicia, bunăvoința, smerenia, nerăutatea, liniștea, ascultarea – toate acestea, explica Părintele, cresc pe temelia simplității sufletului.

În toate căuta perfecțiunea. Prețuia numai rugăciunea din inimă, iar pe cea grăbită și cu împrăștierea minții o considera doar vânare de vânt. Dădea importanță fiecărui cuvânt al său, așa că niciodată nu vorbea în plus. Vorba omenească, lămurea marele păstor, este Chipul Cuvântului lui Dumnezeu, de aceea se cade să fie și ea dreaptă și sfântă. Pe de altă parte, nu trebuie să existe contradicții între cuvânt și faptă: ce a fost spus și promis, aceea și trebuie făcut.

 

  1. Nu ne vine a crede, dar drept e că dulciurile dau mult loc răutății diavolești. Aseară am băut la Goremâkina un ceai foarte dulce cu coniac și n-am mâncat nimic acasă. Ceaiul a fost foarte tare – nu e sănătos…

 

  1. Pentru ca rugăciunea să nu fie numai a Bisericii, ci și a ta, participă la ea cu atenție, cugetare duhovnicească și umilință. În caz contrar, ea va fi numai o slujbă bisericească și ție nu-ți va aduce niciun folos.

 

  1. Să te păzească Dumnezeu să te înfurii! Este chinuitor, ucigător, înjositor. Omul furios este o fiară.

 

  1. O, cum trebuie să păzim, nu ușile materiale făcute de mână omenească, ci pe cele nemateriale și necreate de mână! Pe lângă aceasta, nu e oare păcatul în fiecare clipă la ușă? Nu-i da voie să capete putere asupra ta și vei birui momeala lui.

 

Calea pocăinței lăuntrice – Sfântul Ioan de Kronstadt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *