AUDIO! Rubrica „Darul vieţii” despre Măriuca, cea mai tânără eroină a României! Fetiţa care a salvat vieţi cu preţul vieţii ei!

Duminică, 6 august 2017, se împlinesc 100 de ani de la începerea Bătăliei de la Mărăşeşti, cea mai importantă operațiune militară desfășurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial, când guvernul României se refugiase la Iași, iar două treimi din ţară erau ocupate de armata austro-ungară.

A fost un moment de cumpănă majoră pentru ţara noastră. Linia frontului străbătea Vrancea şi mai lipsea prea puţin înainte ca întreaga ţară să fie anexată cu totul de Austro-Ungaria, ducând la dizolvarea ei ca stat. În ajutorul României venise Armata Ţaristă Rusă, dar, odată cu începerea Revoluţiei Bolşevice în Rusia, ordinele nu mai ajungeau sau (dacă e să dăm crezare unor istorici) chiar au fost schimbate, ceea ce a determinat ruşii să nu se mai implice alături de români.

Redau în continuare ediţia rubricii „Darul vieții” difuzată de Radio Trinitas în data de 9 iunie 2016, de Ziua Eroilor. În respectiva ediţie a emisiunii, am evocat o copilă care a salvat, cu prețul vieții ei, multe vieți pe frontul de la Mărăşeşti. Ce mai înseamnă aceasta pentru noi, cei de azi? Cât de importantă este jertfa vieţii ca dar simbolic şi de viaţă dătător pentru generaţiile viitoare?

Click pe linkul de la finalul articolului pentru a asculta rubrica „Darul Vieţii”, în lectura subsemnatei. În continuare voi reda transcrierea integrală a rubricii.

Pe 6 august 1917, în cea mai mare încleștare a Armatei Române din Primul Război Mondial, pe frontul de la Mărășești, în satul Haret, doi soldați transmiteau dintr-un post de observație, aflat între liniile noastre și cele germane, ceea ce vedeau, pentru a ghida artileria română.

Un soldat era observator, cățărat într-un nuc, iar al doilea transmitea la telefon. Telefonistul a fost ucis. Cel rămas, Ilie Gherghina, a încercat să-l suplinească: se urca în nuc să observe, apoi mergea la telefon să transmită.

O copilă a văzut ce s-a întâmplat. A fugit la Ilie Ghergina și i-a spus că o să facă ea observațiile, căci a învățat din cele ce auzise până atunci.

Măriuca, Maria Ion Zaharia, avea 12 ani și era dintr-un sat apropiat, Pădureni. Acum era la bunicul ei, iar nucul era cel din curtea casei bunicului.

– Vreau să fac şi eu ceva pentru ţara mea, a strigat fetița.

După ce a fost de mult folos cu observațiile pe care le-a făcut, într-un sfârșit a fost ucisă de glonțul unui lunetist.

„Ceva” a însemnat, pentru ea, viața.

După război, România întregită a știut să-și cinstească eroii. Între alte monumente  ridicate prin purtarea de grijă a Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, cel mai important a fost Mausoleul de la Mărășești. Trupul Măriucăi a fost înmormântat la aici, alături de alți eroi. Sunt acolo, alături de această copilă, în total 5.073 de ofițeri și soldați care și-au dat viața pentru a apăra România.

Ei, și mulți alții, de-a lungul timpului, au dăruit viața lor pentru ca viețile noastre să fie trăite în libertate și demnitate. Alături de rugăciune și cinstire, poate cea mai frumoasă floare a recunoștinței pe mormintele lor este să cultivăm ceea ce ei au jertfit din iubire pentru semenii lor și pentru noi: viața.

Dacă Măriuca ar fi supraviețuit, probabil s-ar fi căsătorit și ar fi avut copii. Însă jertfa curată rodește viață: murind pentru țara sa, noi, cei de azi, suntem și copiii jertfei ei.

Și, dacă ne înduioșăm într-un chip aparte de jertfa copilei de 12 ani, o floare a recunoștinței față de copilăria și nevinovăția ei este să iubim și să apărăm viața celor care riscă să o piardă în cel mai nedrept război, cei mai nevinovați dintre noi: copiii nenăscuți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *