Citate din “Jurnalul needitat al Sfântului Ioan de Kronstadt” (part 1)

Am avut curiozitatea să aflu cum a trăit și ce a trăit un preot care a avut mare căutare printre enoriași  în timpul vieții și care ulterior a fost canonizat. Ce sfaturi dă? Ce trăiri a avut? Am rămas uimită să descopăr lupte comune cu a oamenilor de rând. Și atunci…m-am întrebat: ce a făcut diferența? Răspunsul a venit negreșit. Râvna. Faptul că s-a luptat până la capăt cu toate încercările și nu în ultimul rând, faptul că a dat dovadă de o sinceritate chirurgicală cu privire la propriile căderi, sinceritate fără de care nu ar fi reușit să biruie aceste lupte pe care mulți dintre noi le hrănim, le justficăm, le ascundem. O carte pe care o recomand ca exercițiu de sinceritate. Mai jos, prima parte care însumează câteva frânturi esențiale din acest jurnal.

Calea pocăinței lăuntrice – Sfântul Ioan de Kronstadt

Jurnal duhovnicesc needitat (partea 1)

  1. Apoi, pentru a avea mintea adunată în timpul dumnezeieștii Liturghii – a continuat Batiușka – este important și felul în care te pregătești pentru ea în particular: înfrânarea de la toate încă de seara, duhul de pocăință și săvârșirea pravilei – cu cât mai atent și mai însuflețit o vom săvârși, cu atât mai adânciți vom sluji Liturghia. Nu trebuie să neglijăm Canonul Sfinților zilei. Eu aproape întotdeauna îl citesc personal și parcă mă introduce în duhul evenimentelor pomenite, iar când nu-l citesc, simt că nu-s îndeajuns de pregătit.

 

  1. – Părinte, dar cum să ne păzim de încrederea în sine, de înălțarea de sine?

Drept răspuns, a luat de pe birou Sfânta Scriptură, care era deschisă, și mi-a citit din Capitolul 14 al Cărții Proorocului Isaia, unde scrie despre căderea din Cer a primului înger, din cauza mândriei. Punând cartea la loc, Părintele a adăugat:

– Deseori recurg la citirea acestui fragment de Dumnezeu insuflat și mă uimesc de grozava cădere. Cât de ușor este să cazi, din cauza mândriei, în iadul înfricoșător! Aducerea aminte de pieirea căpeteniei cinurilor netrupești mă ajută să mă păzesc de slava deșartă și smerește mândra mea minte și inima.

– Dar cum să scăpăm de gândurile și de simțirile rele? Am îndrăznit să-l întreb în continuare.

– Asta e o neputință comună tuturor oamenilor. De necurăție ne apără dragostea puternică față de Mântuitorul și permanenta trezvie. Spun: ne apără, dar nu ne mântuiesc; ne mântuiește doar Harul Domnului. Uită-te la mine, om bătrân – dar nu sunt slobod de păcat! Drept este că în timpul zilei, săvârșind dumnezeiasca Liturghie și veghind asupră-mi, aproape că nu simt nimic spurcat în mine, dar pentru ceea ce se întâmplă în somn, nu garantez. Uneori dușmanul îmi înfățișează niște scene atât de respingătoare, încât trezindu-mă, mă îngrozesc. Și ce rușine mi se face…!

 

  1. Înrâurirea pe care o avea Părintele Ioan asupra sufletelor preoților era atât de puternică, încât mulți încercau chiar să-l imite. Însă, în cele ce țin de duh, nu este suficientă imitarea. E nevoie de sinceritate, de nevoință lăuntrică, care, din păcate, la mulți lipsesc – de aceea și strădaniile lor nu duc la niciun rezultat.

În ce consta totuși puterea-harisma păstorului din Kronstadt? Unii pun accentul pe caracterul blând, pe bunăvoința și sociabilitatea Părintelui. Dar în lume nu puțini sunt oamenii care se bucură de aceste calități, fără însă a avea faima Părintelui. Alții însă o pun pe seama intensei sale activități filantropice, atât de apreciată în zilele noastre, când este prețuit mai mult creștinul activ, decât cel contemplativ. Nu ducem lipsă însă de filantropi care jertfesc milioane, fără a fi totuși prea cunoscuți. În sfârșit, sunt și dintre aceia care remarcă la Părintele Ioan prezența unui magnetism ce acționa irezistibil asupra tuturor celor cu care intra în relație. Dar, dacă acesta ar fi răspunsul, de ce atunci cei ce practică hipnoza, în majoritatea lor, rămân în umbră? Astfel cugetă despre Batiușka înțelepții lumii acesteia.

Oamenii duhovnicești însă spun că motivul popularității  Părintelui Ioan trebuie căutat în adânca lui credință, în marea lui dragoste și în devotamenntul total față de Ortodoxie, în asumarea sinceră, deplină a preoției și în sfințenia personală – căci toate acestea atrag Harul lui Dumnezeu, iar Harul este cel care dă omului măreție. Iată unde trebuie căutată cheia farmecului Părintelui. Harul l-a preamărit pe păstorul din Kronstadt și a atras la el inimile multora. Privindu-l astfel, Părintele Ioan nu mai este un simplu om, ci o minune a lui Dumnezeu, un vas duhovnicesc plin de multe harisme, care are dreptul de a spune: “Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește” (Filimon 4,13). Însuși Părintele când era întrebat  în ce fel a dobândit o astfel de faimă, de obicei răspundea: “Nu am nimic altceva decât harul preoției, pe care-l primește fiecare preot la hirotonie; cel ce-l cultivă va face fapte și mai mari și mai slăvite.”

Așadar, îmbrăcat fiind în dumnezeiescul Har, Părintele Ioan avea întâi de toate o credință dintre cele rar întâlnite. Noi numai ne apropiem de ea, o dorim, însă nu ne încălzește inima, nu ne stăpânește în întregime mintea, ci, cum se spune, vine și pleacă de la noi. Părintele însă credea în Mântuitorul și în Evanghelie fără nicio urmă de îndoială. Credința era pentru el o componentă veșnică și neprețuită, adevărată vedere, nu o simplă și stearpă cunoaștere. El gândea și vorbea despre tot ce ține de dumnezeire nu ca despre ceva străin, ci ca despre ceva încercat și cunoscut personal, ca despre ceva ce văzuse cu proprii ochi. Batiușka era îmbibat de credința în Hristos precum buretele de apă, de aceea și putea atât de liber și de direct să zică împreună cu Apostolul: “…și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și s-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2,20)

[…] În al treilea rând, la Părintele Ioan avea o ascultare neclintită față de Sfânta Biserică și față de canoanele ei. “Fraților, prietenilor – zicea el- iubiți Biserica! În Biserică este viața voastră și apa vieții care curge din izvorul Duhului Sfânt, în ea e lumea voastră – curățirea, sfințirea, tămăduirea, luminarea, slava voastră… În ea sunt toate căutările înalte și veșnice ale omului. O, cât e de bună Biserica! Slavă Dumnezeului Bisericii, Care revarsă asupra ei darurile Sale nemăsurate! O, fiți credincioși! Credeți nu numai cu cuvintele, ci și cu faptele, în una, sfântă, sobornicească și aspostolească Biserică”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *