Părintele Arsenie – Acuzatul ZEK 18376 (partea 1) – conspect

Părintele Arsenie a fost un ieromonah rus, supraviețuitor al gulagului comunist, care a rămas în conștiința tuturor celor care l-au cunoscut drept un sfânt al lagărelor cumuniste. Întemnițat în lagărele din Uniunea Sovietică, Părintele Arsenie a devenit treptat lumina celor aflați zăcând în întunericul iadului concentraționar.

Părintele Arsenie – preot, prizonier, părinte duhovnicesc

Părintele Arsenie s-a născut la Moscova în 1894. În 1911 a terminat școala secundară și s-a înscris la Facultatea de Litere a Universității din Moscova. În 1916, a terminat studiile universitare, dar suferă numeroase tulburări cardiace timp de opt luni. În această perioadă a scris primele lucrări despre arta și arhitectura rusă veche. La începutul lui 1917 ajunge la mănăstirea Optina unde va deveni ucenic al părintelui Anatolie. Aici a fost tuns în monahism, iar mai apoi a primit harul preoției.

În 1919, părintele Arsenie s-a întors în Moscova cu binecuvântarea duhovnicului său fiind numit preot într-una din parohiile orașului. La sfârșitului lui 1921, a devenit paroh al comunității. În timpul celor 8 ani de activitate pastorală, a făcut din parohia sa o comunitate importantă, în cadrul căreia el a fost un păstor și un duhovnic deosebit de iubit.

În decembrie 1927, părintele Arsenie a fost arestat pentru prima dată. A fost închis pentru o perioadă de doi ani în regiunea Arkhangelsk. Se va întoarce pentru o scurtă perioadă pentru a deservi o parohie din regiunea Moscovei.

Este din nou arestat în 1931, și exilat pentru cinci ani în regiunea Vologda. I s-a permis să locuiască în regiunile Vologda, Arhanghelsc și Vladimir, însă fără a avea permisiunea să slujească. El oficia însă slujbele în casa sa, în secret.

Părintele Arsenie a fost arestat pentru a treia oară în 1939 și exilat în Siberia și în Munții Urali, apoi în regiunea Arhanghelsk. În martie 1941, este trimis într-un lagăr cu un regim foarte sever, unde corespondența și vizitele fiilor duhovnicești erau interzise total.

În primăvara anului 1958 părintele Arsenie a fost eliberat definitiv. S-a stabilit în orașul Rostov-Velichi. Aici părintele a primit în fiecare zi fii duhovnicești veniți din întrega Rusie, nu numai primii membri ai comunității sale, ci și vechi colegi de detenție și numeroși nou veniți. (sursa crestin-ortodox.ro)

Fragmente extrase de mine,  din carte:

“Până nu moare, omul trebuie să lase ceva în urmă, un semn; fie o casă ridicată de el, ori un pom pe care l-a sădit, sau o carte pe care a scris-o. Și trebuie să facă nu pentru sine, ci pentru ceilalți. Lucrul făcut de mâinile tale va fi semnul pe care-l lași în urmă după moarte. Oamenii se vor bucura, te vor pomeni, se vor ruga pentru tine. Nu-i important atât ce faci, ci că ceea ce ai făcut e mai bun decât era înainte, poartă o scânteie din tine însuți. Lucrul de căpetenie, spunea părintele Arsenie, este să-i ajuți pe ceilalți, să le ușurezi suferințele, să te rogi pentru ei.”

 

  • ” Părintele Arsenie era zdrobit. Katia! Katia Kravtova! Unul din oamenii pe care-i simțise cel mai aproape! Avea o inimă de aur, era gata să sară în ajutorul oricui, era iubitoare de rugăciune, de biserică… Știa totul despre comunitatea lor. Cum de ajunsese ea informatoare, vânzătoare? Katia, căreia toți îi spuneau “Katia cea albă”, ca s-o deosebească de alte Katii. Frumoasa, isteața Katia…
    Și diaconul Kamuskin, ucenicul său, împreună slujitor cu el la toate slujbele! Și Lidia Guskova, și Zina Poluskina, credincioasele sale fiice duhovnicești! Ce se întâmplase? Nu era oare chiar el, duhovnicul, de vină?
    Reconstituind spovedaniile lor, discuțiile avute cu ei, părintele Arsenie încerca să-și dea seama unde greșise el însuși. Pentru că, desigur, el, ieromonahul Arsenie, ar fi trebuit să știe ce se întâmplă, ar fi fost de datoria lui să-i oprească de la cădere. Așa gândea părintele Arsenie. Căzu în genunchi. “
  • “Uitându-se la biblioteca părintelui Arsenie, episcopul a spus:
    – Credinciosul nu are nevoie decât de Sfânta Scriptură și de scrierile Sfinților Părinți. Restul e de prisos.
    Părintele Arsenie a rămas tăcut câteva clipe apoi a răspuns:
    – Aveți dreptate, Preasfinția voastră, aceste cărți cuprind esențialul. Însă altfel se dezvoltă omul acum, față de veacul al patrulea. Orizontul cunoașterii e mai larg, știința lămurește lucruri de neînțeles pe atunci. Un preot astăzi trebuie să înțeleagă teoria relativității, descoperirile din medicină, din biologie, și mai ales filozofia modernă, pentru că vin la el nu numai muncitori, ci și studenți, și fiecare cere răspunsuri la întrebările pe care le pune. Religia nu trebuie să le pară acestora anacronică, nu trebuie să primească un răspuns pe jumătate! ”      
  • “Câteodată, spuse, sunt îndoit în mine însumi: preotul și omul merg fiecare pe alt drum, și asta nu-i bine. Iată acum, bunăoară: una îmi poruncește datoria de preot și alta simțământul omenesc. E grea calea fiecăruia și cu multe fețe. Nu-i ușor să te înțelegi pe tine însuți, să-ți măsori puterile, să te vezi de ce ești în stare și de ce nu. Iar eu, ca duhovnic, trebuie să cântăresc bine lucrurile, să văd ce poate și ce nu poate omul și să-i arăt la vremea potrivită ce-i bine să facă. O singură greșeală a duhovnicului poate pierde pe cineva. Raționamentele și încrederea în judecata proprie sunt păgubitoare pentru duhovnic. Nu sunt îngăduite! Duhovnicul trebuie să se încreadă numai în voia lui Dumnezeu, pe care o află numai și numai prin rugăciune.
  • Iată, am primit o scrisoare de la un om foarte bun, cu o viață bogată și frumoasă, plină de lupte câștigate cu sine însuși. Acum mă roagă să-i dau blagoslovenie să se facă preot! Dar este greu să fii preot, a fost greu întotdeauna și cu atât mai mult în zilele noastre! Cred  unii că a fi preot înseamnă doar să slujești în biserică, dar nu-i așa. Viața unui preot este atotcuprinzătoare și foarte grea. Trebuie să uiți de tine, să te dăruiești cu totul celorlalți. Iei asupra ta sufletele a sute de oameni. Nu oricine are tăria să ducă această viață. Unii zic că-i ușor. E ușor, într-adevăr, dacă nu te jertfești pentru alții, dar e foarte greu, dacă faci acest lucru. Cât mă doare să-i scriu omului să nu se facă preot! Dar nu-i pentru el. O să facă mai mult bine în jur dacă n-are să fie preot. Însă ceilalți, văzând ce fel de om este, trag de el să fie.
  • “Părintele Arsenie se îndreptă din spate și, privind icoana, spuse:

– Oare chiar trebuie să știm când și de cine a fost zugrăvită icoana aceasta? Astfel de lucruri sunt pentru istoricii de artă. Cine are credință vede că omul nu poate zugrăvi o astfel de icoană fără împreună – lucrarea lui Dumnezeu. Priviți!
Când a fost zugrăvită? La începutul veacului al șaptesprezecelea. Cine a fost zugravul? Dumnezeu știe, Cel care l-a insuflat. Lemnul e foarte vechi și a fost pictat de mai multe ori, strat peste strat, icoană peste icoană. Ultima zugrăveală a fost restaurată cu mult timp în urmă. Dar toate acestea pălesc față de Duhul lui Dumnezeu care sălășluiește în icoana aceasta. Pictorul a fost plin de credință și de dragoste de Hristos. Evlavia i-a înmulțit talentul! De aceea este chipul Maicii atât de plin de duh, atât de adevărat și-i mângâie pe toți cei necăjiți și întristați, pe cei lipsiți, pe cei închiși, pe cei care și-au pierdut credința în dreptatea omenească. Lor le dă viață, le dă credință, le aduce aminte că există o veșnicie fără grozăvii, fără durere, fără răul din lume. Chipul Maicii ne cheamă la acea veșnicie, ne dă nădejdea mântuirii… ”                                                          

  • “Părintele Arsenie nu te silea niciodată să-i urmezi sfatul. Îți sugera ceva, în chip foarte delicat, și aștepta să iei o hotărâre. Avea o memorie remarcabilă. Își amintea tot ce-i spusese de-a lungul timpului fiecare, știa adresa fiecăruia. Dacă o vreme nu primea niciun semn de viață de la cineva, îi scria el însuși. “
  • “-Părinte Arsenie! Noi, fiii dumitale duhovnicești, vorbim între noi adesea despre faptul că părinții duhovnicești au de multe ori darul profeției și al citirii gândurilor. Nu mi-o lua în nume de rău, dar noi credem că și dumneata ai acest dar!

Părintele Arsenie mi-a curmat vorba spunându-mi tăios:

-Ajunge! Nu știi ce înseamnă adevărata profeție, nici adevărata vedere cu duhul. E firesc ca preotul care are mereu de-a face cu oamenii și le cunoaște durerile, greutățile, bucuriile, să înțeleagă sufletul omenesc. Dacă își iubește sincer fiii, dacă își aduce aminte tot ce știe despre ei, de la sine începe să priceapă orice mișcare a sufletului lor, pentru că vine în atingere nemijlocită cu ei. Iată, bunăoară, o mamă, pentru că vede tot timpul ce face și cum se poartă copilașul ei, și pentru că îl iubește, îi poate ghici gândurile și faptele. La fel și un preot, văzând întreg omul care vine la el, o poate și el lua înaintea vorbelor, ghicind ce vrea să spună. Așa ceva nu e nici profeție, nici clarviziune: nu e decât observație duhovnicească, proprie multora. Adevărata profeție și citire a gândurilor o dăruiește Dumnezeu unor aleși, cum a fost bunăoară părintele de Kronstadt, nicidecum unui păcătos ca mine.”

  • “Să mă aștepți, mă voi întoarce,
    Așteaptă-mă cum se cuvine,
    Când ploaia mohorât-aduce
    Tristeți amare pentru tine

Așteaptă-mă când e zăpadă,
Și-n arșița de foc m-așteaptă,
Când alții, mulți, sunt dați uitării
Tu-mi stai în așteptare dreaptă

Când nu mai vin scrisori, m-așteaptă:
Vin eu din locuri depărtate!
Când cei ce așteptau cu tine
Nădejdea datu-o-au deoparte. ” – Simonov                                                                               

  • “Moartea pentru o cauză nu este grea! Înspăimântătoare este moartea pentru nimic, moartea fără rost, moartea zadarnică. Iar adevărata faptă eroică este să ajuți pe altul în împrejurări neomenesti, să dai o parte din codrul tău de pâine când tu însuți ești flămând, să împlinești o treabă în locul cuiva când tu însuți de-abia îți mai tragi sufletul. Am condus soldați la atac, mi-am salvat prieteni din foc, am fost și eu salvat de alții: știam în numele a ce sunt săvârșite aceste fapte. În lagăr însă, ce nume poartă acestea?

Podvig, faptă eroică a dragostei! ” (scrisă după cuvintele lui Andreienkov în 1966)

  • ” – Se spune despre preoți că nu-s decât niște șarlatani, niște profitori! Cum se potrivește asta cu credința?
    – Multe din câte se spun pe seama preoților sunt minciuni, răspunse Kamenev. Mai sunt și preoți răi, ce-i drept, dar nu mulți. Ce vrei? Orice lucru bun atrage și oameni răi care caută să se folosească de pe urma lui, să se îmbogățească, să parvină. Așa e peste tot, pe orice tărâm al omenescului. “
  • “Singura cale spre Dumnezeu e săvârșirea binelui. Să te jertfești pentru alții, să nu ții seama deloc de tine.”
  • “Nu există întâlniri mari și întâlniri mici! Un om este întotdeauna un om! Oricine ar fi el, e zidit după chipul lui Dumnezeu, care nu se ia de la dânsul niciodată. Păcatele pot să facă a păli acest chip, dar strădaniile în numele lui Dumnezeu îl fac pe om să strălucească asemenea unui înger.”
  • “Da, cred în Dumnezeu și acest lucru mă privește doar pe mine! Nimeni nu are dreptul să mă judece pentru asta. Fiecare om are o conștiință liberă și nimeni nu-și poate impune cu sila ideile. Cred în Dumnezeu și sunt fericit pentru asta!”
  • “Când ești foarte aproape de un munte, vezi doar stâncile care-l alcătuiesc, nu-l cuprinzi în toată măreția lui. La fel e și cu oamenii.”
  • “Maica Maria știa ce-i răbdarea, și acesta-i lucrul de căpetenie în viața unui creștin: să rabzi și să nu socotești că ceea ce ai de împlinit este greu. Când ajuți pe cineva, să te gândești ca la un frate la omul care suferă, care are nevoie de tine, și să-l ajuți în numele lui Dumnezeu.”
  • “În lumea aceasta, trebuie să umblați după poruncile Domnului. Să fiți milostivi, să fiți în purtarea și lucrările voastre ca niște monahi, chiar viețuind pe marea furtunoasă a vieții. Așa nu veți fi lipsiți de mila lui Dumnezeu.”
  • “Rugăciunea către Maica Domnului – ne mai spunea el – este de mare trebuință pentru credincios, e o rugăciune tare. Cercetați-vă faptele voastre în fiecare zi, dați seama de ele înaintea lui Dumnezeu și a voastră înșivă.”                                                                                                                                                
  • “Dar, cu toate că îl aveam acum printre noi pe părintele Arsenie care ne scosese din amorțire, noi tot parcă eram alții. Ne rugam, dar în rugăciune mai mult ceream ajutorul decât Îl slăveam pe Dumnezeu, ca înainte.
    L-am întrebat odată pe părintele Arsenie de ce se întâmplă așa.
    – Într-un fel este firesc, a spus el cu glas umbrit de tristețe. Oamenii au trecut prin prea multe greutăți, prea mari. Cât nu s-a făcut spre a se dezrădăcina credința din suflete! În asemenea împrejurări, cum să se mai gândească omul la altceva decât la supraviețuire și la înlăturarea piedicilor ce-i stau în cale! Priviți numai ce viață se duce astăzi: televizor, ziare, reviste, teatru și cinema! Toate acestea uniformizează gândirea, omul nu mai poate fi singur cu gândurile sale; nu mai poate simți că Dumnezeu e de față.

Mersul de astăzi al vieții, cu iuțeala-i năucitoare, îi constrânge pe oameni să joace cum se și cântă. Omul nu-i niciodată singur cu sine. Chiar de se află undeva într-un sanatoriu, sau stă acasă să se odihnească, tot e un anume ritm care i se impune, tot e un program pe care trebuie să-l urmeze. Totul se prescrie dinainte. Ești hrănit, informat, învățat ce-ți lipsește. Mulțimi uriașe sunt strânse laolaltă și totuși fiecare e despărțit de ceilalți prin lupta zilnică pentru viață. Chiar și credincioșii sunt atinși: ajung și ei să fie nepăsători, ajung și ei, pe nesimțite, mai aproape de “normă”. Gândirea prestabilită îl împiedică pe om să ajungă la credință, iar pe credincios îl împiedică să-și păstreze credința. Dar, să nu uităm: Biserica lui Hristos va fi pururi vie, chiar și în împrejurări ca aceasta. Păstrați-vă credința, străduiți-va să gândiți singuri, rugați-vă mai mult, citiți Scripturile, iar Dumnezeu vă va păstra și El pe voi. N-o să vă lase lipsiți de cugetare, precum mulțimea cea fără de chip, nedeslușită, rece a lumii. ”

  • “Dragostea nemărginită pentru mama mea îl făcea pe tatăl meu să le vadă pe toate prin ochii ei!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *